ARAD - La Şcoala Generală nr. 13 „Aron Cotruş” functionează o cantină ce deserveste zilnic aproximativ 230 persoane, majoritatea elevi ai Scolii cuprinsi în alternativa educatională step by step si în programul „after school”.
ARAD - Oferta educaţională la Şcoala Generală nr. 13 „Aron Cotruş”, pentru 2010-2011, se prezintă astfel:
Trei bărbați sunt cercetați într-un dosar de furt calificat, după ce ar fi furat dintr-un apartament din Chișineu-Criș mai multe sume de bani în lei și valută. Doi dintre suspecți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar cel de-al treilea a fost plasat sub control judiciar.
Analiza rezultatelor examenelor naționale, promisă acum aproape patru luni de Inspectoratul Școlar Județean Arad, va fi transmisă presei pe 6 noiembrie. În iulie, inspectoratul a reproșat presei că a tras „concluzii incomplete” când a comparat rezultatele elevilor arădeni la Evaluarea Națională și Bacalaureat cu cele ale elevilor din alte județe ale țării.
Lucrările de reabilitare a rețelei magistrale de transport a agentului termic aduc noi restricţii de circulaţie începând la joi, 5 noiembrie 2026.
Pornit din pasiunea antreprenorului Mircea Lezeu pentru trabucuri, Bibliothèque des Cigares a devenit, în mai puțin de un an, mai mult decât un cigar lounge. Este un spațiu privat, cu acces controlat, în care se întâlnesc oameni din medii diferite, se organizează degustări și evenimente culturale, iar conversația ocupă un loc la fel de important ca pasiunea care i-a adus împreună.
1
ARAD. În organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, de vineri şi până duminică, la Baza Sportivă Fortuna, are loc prima ediţie a turneului Selecţionatelor AJF Arad, Regiunea 5, Under 12.
Fostul președinte american Barack Obama a salutat victoria decisivă a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului, calificând-o drept un mesaj clar din partea alegătorilor, relatează dpa.
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.
1