Un autoturism marca BMW a fost incendiat săptămâna trecută pe strada Voinicilor. Din gelozie.
GRĂNICERI. Acoperişul unei locuinţe din localitatea Grăniceri a fost cuprins de flăcări, sâmbătă, după ce proprietarii casei au scos coşul de fum al sobei prin pod. Cei care locuiau în imobilul al cărui acoperiş a luat foc, se încălzeau cu o sobă de tablă iar coşul de fum era scos prin geam.
ARAD. În holul Consiliului Judeţean va avea loc mâine, 9 noiembrie, ora 17, vernisajul şi acordarea premiilor pentru Salonul Naţional „Ars Fotografica” Arad 2011.
ARAD. Au participat 79 de autori cu 625 fotografii (362 la tema liberă, 263 la tema contralumină).
ZIMANDUL NOU. Detaşamentul de Pompieri Arad a fost solicitat să intervină la un incendiu izbucnit la o casă particulară din Zimandul Nou. Focul a curpins o anexă şi acoperişul unei case particulare.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
1
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Local
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
4