SAGU - Strada pe care se află grădiniţa
şi vechea şcoală din Şagu a fost
complet asfaltată. Mai trebuie făcute
podeţele, dar aici e vorba de lucrări mici.
Autorităţile locale au în vedere asfaltarea
a încă două străzi din comună.
ARAD - Calea Aurel Vlaicu şi strada Petru Rareş
au intrat în atenţia celor de la Drumuri
Naţionale. În aproximativ o
săptămână, informează
reprezentanţii Primăriei, cele două sectoare
de drum, care au trecut în administrarea Ministerului
pentru a fi reabilitate, vor fi asfaltate.
ARAD - Trei bulevarde din municipiu prind luna mai în
plină reabilitare. Primăria Arad a dat deja
startul la lucrările de înlocuire a bordurilor
pe Bulevardul Decebal, iar, conform informaţiilor
primite de la purtătorul de cuvânt al
Primăriei, Corina Drăghici,
săptămâna viitoare vor începe
lucrările de reabilitare şi pe Bulevardul
Dragalina.
UT Arad
A fost 0-0, după două reprize diametral opuse. Arădenii au ratat în prima repriză, oaspeții, în cea secundă.
Mapamond
O curte de apel federală a blocat vineri construcția la Casa Albă a sălii de bal de mari dimensiuni dorite de președintele Donald Trump, informează AFP și Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare proiectul de lege privind metodele de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.
ARADON Sport local
Alți doi sportivi legitimați la CS Universitatea Arad au avut prestații bune la Oradea, în competiția juniorilor.
Local
Sute de credincioși au trecut, vineri, pragul Bisericii Minoriților din Arad pentru a se închina Relicvei Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în municipiu și, totodată, pentru prima dată în România. Evenimentul face parte din pelerinajul organizat în cadrul Anului Jubiliar Franciscan 2026.
Local
Castelul Mocioni din Bulci, aflat în proprietatea Municipiului Arad și nefolosit ca unitate sanitară de 15 ani, ar putea primi o nouă destinație. Consiliul Local este chemat să își dea acordul de principiu pentru transformarea monumentului istoric într-un centru multifuncțional, însă decizia finală depinde de aprobarea Ministerului Sănătății.
Local
Senatorul Răzvan Anghel vorbește despre amendamentele propuse de PSD și AUR, care pun în pericol PNRR.
3
România
Guvernul a adoptat vineri cadrul legal necesar pentru ca C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., prin Dispecerul Energetic Național, să poată dispune, până la data de 31 august, o serie de măsuri de siguranță dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune.
România
Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare (GBARD) la nivelul Uniunii Europene s-au situat anul trecut la 288,9 euro pe locuitor, o creștere de 57,7% față de 2015 (183,2 euro pe persoană), arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
3