ARAD. Ultima rundă în Liga 5 la fotbal, al doilea eşalon valoric, a luat sfârşit, două dintre echipele campioane, Athletico Vinga (Seria A) şi Păulişana II Păuliş (Seria B) fiind premiate, în cadru festiv, de conducerea AJF Arad, reprezentată de preşedintele Răzvan Cadar şi secretarul general Vasile Rad.
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.