BUCUREŞTI. Patru arădeni au concurat în finala C.N. atletism în sală rezervată juniorilor. Cea mai bună performanţă a obţinut-o Alexandru Rohian, care a câştigat medalia de bronz în proba de aruncare a greutăţii, cu rezultatul de 15,89 m.
ARAD. După ce, cu greu, s-a găsit o casă în care să poată funcţiona normal, Liceul Sportiv ar urma să primească în acest an şi o pistă de atletism.
ARAD. Medaliat cu argint, în urmă cu doi ani, la „mondialele” de atletism pentru juniori din Canada, discobolul arădean Andrei Gag caută să revină în prim-planul concursurilor de gen.
ARAD. Primăria Arad propune aleşilor locali să aprobe construirea unei piste de atletism pentru Liceul cu Program Sportiv. Suma alocată pentru acest obiectiv se ridică la 150.000 lei.
ARAD. Primăria vrea să realizeze pista de atletism de pe stadionul Gloria în maximum 12 luni şi la preţul de până la 2 milioane de lei.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.
Local
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
Local
Producătorii vitivinicoli pot depune cereri de finanțare pentru investiții până la 19 octombrie 2026.
Local
ARAD. Conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a primit vizita unei delegații din partea Ambasadei Marii Britanii la București, în cadrul unui dialog dedicat înțelegerii particularităților regionale și a dinamicii economice locale.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează participanții la trafic că, în perioada 28 septembrie – 16 octombrie 2026, vor fi instituite restricții de circulație în zona de traversare a liniilor de tramvai de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, la intersecția cu strada Elena Drăgoi.
Advertorial
Mulți cumpărători calculează prețul de achiziție al unui Range Rover și se opresc acolo. Greșeala costă - uneori mai mult decât mașina în sine. Costul real de proprietate al unui Range Rover include service-ul specializat, piesele de import, asigurarea CASCO pentru un vehicul premium și o serie de intervenții tehnice care apar, aproape fără excepție, după primii 50.000 km. Dacă ești în etapa în care compari opțiunile și vrei să știi exact în ce te bagi, acest articol marca PLUS-AUTO.RO îți pune cifrele pe masă - fără exagerări și fără omisiuni convenabile.