Dacă tot e început de iunie, Atrium Mall pregătește o vară plină de energie, efervescență și multe surprize. Pentru a da tonul așa cum se cuvine verii, am demarat campania ’’Atrium Mall te trimite în vacanță acolo unde vrei tu!’’.
Un weekend special începe de joi cu multă distracție și voie bună. Ieri, 29 Mai am petrecut împreună cu cei mici toata ziua într-un eveniment plin de efervescență, voie bună și surprize. Celebrele personaje Peter Pan & Tinkerbell au fost alături de copii în cadrul concursurilor, petrecerilor și atelierelor de creație.
Deja devenită o tradiție, lună de lună, cei mici au în Atrium Mall propria lor petrecere.
Atrium Mall vă invită sâmbătă, 17 mai, între orele 11:00 – 21:00 la COLECTA pentru animăluțele de la APAM. Toate animalele salvate de la moarte se află acum în siguranță în Sanctuarul APAM, și au nevoie de noi. Orice donație este binevenită și ajută enorm.
ARAD. Tinerii voluntari din Proiectul GAIA care se desfăsoară în Arad, și-au pus, luni dimineață, amprenta și pe Atrium Mall. Susținători înfocați ai naturii au umplut un perete din mall numai cu fotografii printate, cu mesaje ecologice, făcute la toate manifestațiile de care s-au ocupat. Începând cu desene și terminând cu mesaje întregul perete a prins viață.
Mapamond
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi, în faţa Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia şi Ucraina va veni „mai devreme decât se crede”, notează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat marți că documentele administrației SUA vor utiliza, de acum înainte, termenul de „super-inteligență” în loc de „inteligență artificială” și a reiterat afirmații anterioare conform cărora avertismentele privind inteligența artificială ar fi o farsă, relatează Reuters și AFP.
Mapamond
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în fața Adunării Generale, susținut marți, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligența artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice și să reformeze instituțiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăți în a face față provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters și AFP.
1
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Local
Cluburile Rotary din Arad au primit vizita oficială a Guvernatorului Districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, Cristian Liviu Ilie.
Local
Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta ar putea fi legat, în viitor, prin trenuri directe de mai multe orașe din estul Ungariei, dar și de România.
3
UT Arad
ARAD. Presiunea e mare la UTA, orice s-ar spune. Iar asta a recunoscut-o Adrian Mihalcea de fiecare dată când lipseau rezultatele. Nu a vorbit neapărat în nume propriu, ci mai mult despre jucători, pentru că despre asta a fost întrebat.
2
Local
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.