Mapamond
Australia a devenit prima țară din lume care a introdus, începând de miercuri, interzicerea accesului pe rețelele de socializare pentru copii și adolescenți până la vârsta de 16 ani, transmite DPA.
Local
Senatorul Glad Varga anunță că programul „Golden Visa România” va trebui regândit, după ce o serie de instituții ale statului au emis puncte de vedere negative referitare la proiectul de lege.
Mapamond
Armata rusă a cucerit 0,77% din teritoriul ucrainean până în prezent în acest an, a anunţat miercuri Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), care îşi are sediul la Washington, potrivit EFE.
România
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea AUR în legătură cu legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, act normativ care prevede și creșterea taxelor locale.
Local
Accidentul a avut loc în timp ce agentul făcea semn unui șofer să tragă pe dreapta, au declarat surse judiciare.
1
Local
Cei doi bărbați care, în octombrie 2024, au fugit de sub escorta poliției, la Arad, au fost trimiși în judecată.
România
A fost o amplă desfășurare de forțe marți seara, în Aleșd, unde o explozie a unei butelii a zguduit un bloc de locuințe, provocând prăbușirea unui balcon și rănirea gravă a unei femei aflată în apartamentul unde a avut loc deflagrația.
1
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat marți că este pregătit pentru alegeri, făcând apel la partenerii americani și europeni să contribuie la asigurarea securității scrutinului în contextul războiului, relatează Reuters și AFP.
7