Bill și Hillary Clinton vor depune mărturie în fața unei comisii de anchete a Congresului american privind afacerea Epstein, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al fostului președinte democrat, în contextul în care cuplul era vizat de o procedură de obstrucționare a Congresului pentru refuzul lor anterior de a se prezenta, relatează AFP.
Cinci bărbați din cel mai puternic clan al Bihorului au fost escortați la Arad pentru audieri, iar alți doi sunt căutați, fiind plecați din țară. Gruparea Neguș, cunoscută pentru cămătărie, proxenetism și trafic de droguri, este anchetată pentru amenințare, distrugere și tulburarea ordinii publice, pe fondul conflictului cu frații Moldoveni din Arad.
Local
Senatorul PNL Glad Varga anunță că Strategia pentru Biodiversitate nu impune noi interdicții fermierilor sau mediului de afaceri.
ARADON Sport local
ARAD. Două săptămâni ne desparte de startul sezonului fotbalistic 2026-2027 în Liga 4-Mavros.
Local
Unitățile administrativ-teritoriale care nu s-au înrolat în platforma ghiseul.ro ar putea rămâne fără bani de la stat.
ARADON Sport local
SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean a decis să nu stea doar în juniorii Vlad Trif și David Parasca între buturi, apelând la experimentatul Victor Gârlea (31 de ani).
UT Arad
ARAD. Declarațiile lui Ioan Varga, de aseară, de la finalul meciului CFR Cluj - Tromso, scor 0-5, au tulburat apele, atât pe malul Someșului, cât și cel al Mureșului.
2
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, valabile în jumătate din țară.
UT Arad
Elevii lui Mihalcea au misiune dificilă, după un start neașteptat de slab de campionat.
UT Arad
ARAD. Pentru al treilea an consecutiv, Academia UTA face selecția prin intermediul Centrului de Selecție și Dezvoltare (CSD).
1
UT Arad
ARAD. Clubul fanion al Aradului, UTA, se alătură apelului pentru sprijinirea Brankicăi Hadzovic, fostul căpitan și una dintre cele mai iubite jucătoare din istoria FCC Baschet UAV Arad, care de doi ani luptă împotriva cancerului.