Recordul mondial pentru condusul fără oprire pe distanţa Cape Town-Londra a fost doborât de către doi conducători auto britanici.
Iata ce la ce lucruri ar trebui sa acordati atentie atunci cand doriti sa achizitionati anvelope second-hand.
A fost o zi plină de nerăbdare şi entuziasm în baza sportivă a echipei Manchester United.
Iata o dovada vie a faptului ca nu toti cei care se cred jurnalisti auto si se filmeaza in timp ce dau din gura, merita sa fie urmariti.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a afirmat vineri că nu se va încheia niciun acord cu Iranul în afară de predarea necondiționată, transmite Reuters.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad transmite că Senatul universității își exprimă susținerea față de actuala conducere a instituției de învățământ superior.
Local
Circulația tramvaielor a fost întreruptă aproape o oră pe Calea Aurel Vlaicu, după ce un bărbat care trecea strada, în apropiere de Secția 1 de Poliție, a fost lovit de tramvai.
România
Avocatul Poporului a trimis Curții Constituționale a României o sesizare în legătură cu Ordonanța de Urgență a Guvernului care vizează reforma administrației publice centrale și locale.