aradon.ro Web analytics

Un autoturism Porsche Panamera 4S, în valoare de 30 de mii de euro, căutat de autoritățile din Austria, a fost găsit la frontiera Nădlac II. La volanul mașinii se afla un bărbat din Bosnia și Herțegovina. Autoturismul figura ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Austria în luna iulie 2022.
Un cetățean român în vârstă de 43 de ani s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, la volanul unui autoturism marca VW Tiguan, în valoare de 16. 800 de euro, pe sensul de ieșire din țară, iar în urma controlului polițiștii de frontieră au descoperit că mașina figura ca bun căutat pentru confiscare, fiind introdusă o alertă în acest sens de către autoritățile din Germania.

Local

USR a decis: Adrian Wiener pentru Primăria Arad! S-a votat și lista pentru Consiliul Local
Membrii USR Arad l-au desemnat pe Adrian Wiener ca viitor candidat pentru Primăria Arad. Acesta a fost în competiție cu Dorian Curcanu. 2

Local

Ucrainenii le-au oferit românilor prăjituri la un miting, în Arad, de comemorare a împlinirii celor doi ani de război
Comunitatea ucraineană din Arad a organizat, sâmbătă, o manifestaţie de comemorare la împlinirea a doi ani de la începutul războiului, la care a împărţit trecătorilor prăjituri, colaci şi clătite, ei mulţumindu-le totodată românilor pentru sprijinul arătat după invazia ruşilor. 1

Mapamond

Războiul cu Rusia se va încheia numai în termenii doriţi de Ucraina, afirmă Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a marcat sâmbătă doi ani de la începutul invaziei ruse printr-o ceremonie de comemorare a victimelor războiului, la care au participat şi oficiali străini pe aerodromul Hostomel, din apropiere de Kiev, unde el a promis că acest război se va încheia numai în termenii doriţi de Ucraina şi fără concesii teritoriale faţă de Rusia, consemnează agenţiile DPA şi EFE. 4

UT Arad

Aclamat de un întreg stadion, Rednic le-a mulțumit „din suflet” suporterilor
6

UT Arad

Alte trei puncte imense pentru UTA
Arădenii, dominați clar în repriza a doua, au ținut de rezultatatul din primul mitan și au obținut o victorie de mare efect. 3

Local

UPDATE. Motociclist lovit de camion, la Nădlac
Primele informații arată că motociclistul a suferit un traumatism cranian, fiind inconștient.

ARADON Sport local

O nouă promoţie de arbitri de fotbal

Local

Cinci incendii de vegetație, vineri, în județ
În cursul zilei de vineri, 23 februarie 2024, pompierii militari arădeni au intervenit pentru a stinge și a înlătura efectele negative produse de arderile necontrolate ale vegetației uscate și mărăcinișului. 1

Local

Un nou focar de pestă porcină, la Nădlac
Centrul Local pentru Combatera Bolilor Arad a adoptat un set de măsuri în urma apariției unui nou focar de Pestă Porcină Africană la Nădlac, la două săptămâni după ce un alt focar a fost descoperit tot la Nădlac.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.