ARAD. Vineri, 31 iulie 2026, în cadrul tuturor subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au avut loc ceremoniale militare organizate cu prilejul înaintării în grad, la termen, a 47 de cadre militare din rândul personalului inspectoratului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
România
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, transmite Serviciul Român de Informații.
Local
O nouă zi a Operațiunii Jupiter vizează (și) Aradul, joi desfășurându-se percheziții în zona Ineului.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.