ARAD - Cu un lot valoros şi o bancă tehnică ocupată de doi tehnicieni valoroşi, muncitorul Radu George şi experimentatul Ştefan Mândru, echipa Şcolii Generale Nr. 18 „Avram Iancu” a câştigat, fără înfrângere, faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, disciplina fotbal, ciclul gimnazial.
Arad. Edilul susţine că studiul pentru parcarea subterană din Avram Iancu va fi gata în septembrie, după care proiectul şi lucrările vor fi scoase la licitat.Întâlnire interesantă, ieri, la Primăria Arad.
AVRAM IANCU. Poliţiştii din Vârfurile cercetează un tânăr în vârstă de 20 de ani care a tăiat ilegal 15 arbori din pădurea Composesoratului Avram Iancu. Valoarea celor 15 arbori, de esenţă fag şi carpen, a fost estimată la 652 de lei.
AVRAM IANCU - Cea mai cunoscută nedeie de pe Valea Crişului, „Nedeia de la Tăcăşele” va ajunge duminică la a 87-a ediţie.
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, lider al PNL Ilfov, a anunțat, marți, că a fost dat afară din PNL, partidul în care a câștigat „fiecare mandat, de 25 de ani, prin vot”, nu prin numire, spre deosebire de Ilie Bolojan, precizând că nu va renunța la mandatul pentru care cetățenii l-au votat.
Procedurile privind excluderea celor care au susținut guvernul propus de Adrian Veștea au început în PNL și vor fi finalizate după ce noul statut al partidului va fi înregistrat la Tribunalul București, a anunțat, marți, deputatul Ionel Bogdan, după ședința Biroului Permanent Național al formațiunii.
Varianta care pare să se contureze după consultările de marți de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul de formare a unui nou executiv trebuie să fie accelerat, a transmis, marți, Nicușor Dan.
Dumitru Coarnă, parlamentar neafiliat, a declarat marți, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, că propunerea pentru premierul desemnat ar urma să vină de la PSD.
Cosmina Cerva este propunerea de premier din partea PACE - Întâi România, a anunțat, marți, senatorul Ninel Peia, după consultările cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.
Liderul Grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Mirel Chiriță, a declarat marți, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că formațiunea sa îl propune pentru funcția de premier pe Victor Ponta, argumentând că acesta are o experiență guvernamentală și ar putea fi un liant pentru a se ajunge la un consens.
Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunțat marți, după consultările de la Palatul Cotroceni, că parlamentarii POT susțin o formulă de guvernare pro-occidentală, pro-americană.
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că i-a spus președintelui Nicușor Dan că își dorește ca un program de guvernare să fie prezentat la Parlament cu cel puțin 48 de ore înainte.