aradon.ro Web analytics

România

INS: Veniturile medii lunare ale unei gospodării în România - 6241 lei
Veniturile medii lunare ale unei gospodării s-au ridicat în T2 2022 la 6.241 lei, respectiv o medie de 2.481 lei pe persoană, în timp ce cheltuielile au avut o pondere de 86%, arată datele INS.

Local

Despre efectele negative ale consumului de droguri de Ziua Internațională a Educației
Peste 150 de elevi ai Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” din Arad au sărbătorit Ziua Internațională a Educației, alături de reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Arad și ai Direcției Județene de Tineret Arad.

Local

Încă trei luni cu Stoicănescu și Turnagiu la comanda IPJ Arad
Comisarul șef Dan Stoicănescu și comisarul șef Florin Turnagiu, veniți de la IPJ Timiș la Arad, unde au fost împuterniciți la 1 iulie 2022 pentru o perioadă de trei luni în funcțiile de inspector șef, respectiv adjunct al inspectorului șef, vor mai rămâne la conducerea inspectoratului.

Local

Femeie cu act de identitate fals, oprită la graniță
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat o femeie din Pakistan, în vârstă de 28 de ani, care a încercat să ajungă în Spaţiul Schengen folosind o carte de identitate grecească falsă.

Local

ISU Arad: 947 de misiuni în luna septembrie
Echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au desfășurat în luna septembrie 947 de misiuni. Dintre acestea 845 de cazuri au fost gestionate de SMURD.

Local

Toamna intensifică alergiile la mucegai și acarieni
Alergiile la ambrozie sunt înlocuite de cele la mucegai și acarieni, pentru că petrecem mult mai mult timp în interior. Medicii avertizează că alergia este o boală cronică și trebuie tratată corespunzător.

România

Blue Air a formulat o plângere penală împotriva preşedintelui ANPC
Compania Blue Air a formulat o plângere penală împotriva preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, susţinând că acesta a lansat în spaţiul public afirmaţii false.

România

Ministrul de Finanţe, despre majorarea pensiilor: vă spun cu siguranţă că legea va fi aplicată
Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a vorbit despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023, anunţând că legea va fi aplicată.

Mapamond

Utilizatorii WhatsApp, împiedicaţi să facă înregistrări de ecran sau capturi
Utilizatorii WhatsApp vor fi împiedicaţi să facă înregistrări de ecran sau capturi. Măsura face parte din politica de protejare a confidenţialităţii utilizatorilor.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.