Trei specii rare de păsări asigură 150 000 anual pentru primăria din Mișca.
ARAD. Au crezut că au dat lovitura vieţii lor când au reuşit să fugă cu 29.000 de lei furaţi dintr-un magazin de pe strada Petru Rareş. Furtul a avut loc în 19 decembrie 2012, iar atunci hoţii nu au fost prinşi. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au dat de urma făptaşilor. Este vorba despre şase hunedoreni.
Primarul Falcă este în căutarea a aproape opt milioane euro, bani necesari reabilitării străzilor la care Guvernul a renunţat.
ARAD. Lista membrilor PDL Arad care au donat partidului, în 2012, sume echivalând cu mai mult de zece salarii minime este foarte scurtă. Gheorghe Seculici, Traian Igaş şi Iustin Cionca figurează cu câte 13.500 lei, tot atât cât a donat şi Sorin Ghilea.
ARAD. Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), ne-a păcălit. Şi nu ne-a păcălit de 1 aprilie, ci păcăleala a devenit realitate. După ce, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, cei de la minister anunţau că lucrările demarate deja în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), vor fi finanţate în continuare, acum s-au răzgândit.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.