ARAD. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunţă că a alocat noi sume de bani cu titlu de subvenţie de compensare a costurilor legate de achiziţia gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022. Iar Aradul se află, din nou, pe această listă.
ARAD. Deputatul liberal arădean Glad Varga anunţă că Ministerul Mediului a lansat un program prin care unităţile administrativ-teritoriale îşi vor putea moderniza sistemele de iluminat public cu finanţare de până la 100 la sută din cheltuielile eligibile. Totul, în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public – 2022.
România
Președintele Nicușor Dan îi invită pe toți magistrații care vor să reclame problemele din sistem la o discuție fără limită de timp, pe 22 decembrie, începând cu ora 10:00.
Local
Majoritatea centrelor de informare turistică din județul Arad, care au fost construite cu bani europeni după 2010, au primit alte destinații în ultimii ani sau urmează să fie transformate de primării în birouri, cabinete medicale sau centre culturale, după ce s-a constatat că turiștii au preferat să se informeze online și să nu apeleze la ajutorul personalului din respectivele unități.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 11-12-2025 sunt următoarele:
România
Fostul judecător Cristi Danileț critică modul în care conducerea Curții de Apel București a dat explicații, în cadrul unei conferințe de presă extraordinare, în legătură cu dezvăluirile din reportajul Recorder.
România
Secția de procurori a CSM anunță că va face verificări în legătură cu acuzațiile aduse de câțiva magistrați în documentarul Recorder, având o poziție diferită de judecătorii din Consiliu, care au susținut că materialul jurnalistic reprezintă o „amplificare a campaniei de destabilizare a puterii judecătorești”.
1
Advertorial
Finalizare proiect „Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Arad”- Cererea 1, Cod SMIS 120975
ARADON Sport local
Viitorul va ierna pe loc de play-off, indiferent de rezultatul cu „Poli”. Se apropie Pecica și Sântana?