Un autoturism furat de pe raza județului Timiș a fost găsit de polițiștii arădeni în curtea unui imobil de pe strada Țepeș Vodă, din municipiu. Aici funcționa un atelier de dezmembrări auto neautorizat. Pe lângă mașina furată, oamenii legii au mai găsit alte opt autoturisme, care urmau să fie dezmembrate.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean intervin, luni dimineață, în zona CET, unde o persoană a fost lovită de tren.
Mapamond
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP.
2
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
1
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.