După testul pierdut, săptămâna trecută, în faţa campioanei Serbiei, Steaua Roşie Belgrad, baschetbalistele de la FCC ICIM Arad au disputat marţi seară, în Ungaria, un al doilea joc de pregătire în formulă completă. Elevele pregătite de Miljan Medvej au întâlnit ocupanta locului 7 la finele sezonului trecut, Peac Pecs, în faţa căreia au cedat la o diferenţă de 37 puncte.
România
Peste 70 de persoane au fost evacuate, sâmbătă seară, după ce o cisternă încărcată cu aproximativ 30.000 de litri de GPL s-a răsturnat pe drumul național DN 1D, la ieșirea din localitatea Ciorani spre Urziceni, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
Local
Diana Buzoianu a reiterat nevoia ca toți cei care păzesc pădurea sa fie dotați cu body cam-uri, spunând că Romsilva ar trebui să investească în astfel de dotări, nu în „hoteluri” și „sporuri de pensionare”.
2
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că o prelungire a războiului din Orientul Mijlociu şi efectele blocării transportului de ţiţei şi produse derivate din zona Golfului Persic determină o creştere economică mai mică peste tot în lume, cu inflaţie în ascensiune la nivel global, iar Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterilor la carburanţi, ci dimpotrivă, finanţele ţării au mai mult de pierdut în urma crizei economice.
Local
Evenimentul, organizat în parcarea Consiliului Județean, a adus în fața publicului modele rare, unele produse în serie limitată, dar și vehicule unice în România.
2