Vicepreşedintele PDL spune că susţinătorii Elenei Udrea nu mai au unde să depună contestaţie.
Dincolo de toate comentariile, speculaţiile, minciunile parşive şoptite pe culoare de către fricoşi sau răcnite pe toate canalele de comunicare,de către cei încrâncenaţi, un lucru este clar: Partidul Democrat, acel partid care a fost singurul reprezentant al dreptei în vâltoarea postrevoluţionară care nu permitea decât stânga dusă la extrem a câştigat lupta cu Traian Băsescu.
ARAD. La Convenţia Naţională a PDL, care se desfăşoară la această oră, părintele Ciurlea, de la Conop, din delegaţia Aradului, i-a dăruit preşedintelui Traian Băsescu o cruce.
ARAD. PDL își alege astăzi președintele, iar Convenția Națională a început cu un discurs de mai bine de o jumătate de oră susținut de președintele României, Traian Băsescu.
ARAD. Senatorul USL, Ioan Cristina, condamnă faptul că Traian Băsescu a început să se joace cu teme sensibile, cum ar fi armata română.
Local
Istoricul și jurnalistul arădean Antoniu Martin vorbește despre momentul în care inteligența artificială va ajunge să decidă în locul omului, dar și despre posibila dispariție a liberului arbitru.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Moody's a menținut vineri ratingul atribuit României la „Baa3”, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
1
UT Arad
A fost 0-0, după două reprize diametral opuse. Arădenii au ratat în prima repriză, oaspeții, în cea secundă.
4
Mapamond
O curte de apel federală a blocat vineri construcția la Casa Albă a sălii de bal de mari dimensiuni dorite de președintele Donald Trump, informează AFP și Reuters.