BATA. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat pe raza comunei Bata un tânăr în vârstă de 28 de ani, pe numele căruia autorităţile franceze au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de furt.
BATA. Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Arad organizează, pentru al patrulea an consecutiv, Simpozionul internaţional ,,Portrete de dascăli”.
BATA.A travesat șoseaua prin loc nepermis și a fost lovit de un microbuz.
ARAD - Duminică 25.09.2011, Ansamblul folcloric „Mărunţica” de la Şc. Gen. „Avram Iancu” Arad a participat la Bata la Sărbătoarea Vânătorii „Întâlniri la Bata”, la invitaţia domnului primar.
ARAD. Directorul Centrului Cultural Judeţean, Ana Maria Dumitrean, şi primarul comunei Bata, Ioan Micurescu, au anunţat cea de a IV-a ediţie a Festivalului Vânătorii, care se va desfăşura duminică, 25 septembrie, la Bata. În programul manifestării sunt prinse prezentarea raselor de câini, o demonstraţie canină, urmată de o demonstraţie de lucru cu câini hărţuitori la ţarc sau proba de ceaun cu preparate vânătoreşti.
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Duminică, 8 noiembrie 2026, sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, considerați conducători ai cetei îngerilor.
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
2
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.