ARAD. Un copil nou-născut a provocat scandal chiar pe holurile Maternului, secţie în cadrul Spitalului Judeţean Arad.
ARAD. Construcţia unei săli multifuncţionale în localitatea Chisindia a stârnit un interes ieşit din comun din partea constructorilor. Nu mai puţin de opt firme s-au „bătut” în oferte, la licitaţia organizată de Primăria Chisindia.
Arad. Azi, într-o conferință de presă organizată de cei care sunt în spatele proiectului „UTA Bătrâna Doamnă”, antrenorul Roland Nagy a spus că echipa sa are acum prima șansă la primul loc, dar băieții săi nu trebuie să se culce pe o „ureche”.
Un bărbat a intrat în casa unei familii din Tauţ, cu un lemn şi i-a bătut pe toţi cei patru membri ai familiei.
Europarlamentarul Daciana Sârbu a „demascat” în plenul Parlamentului European, „ipocrizia” eurodeputaţilor PDL, care au votat împotriva înăspririi condiţiilor pentru avizarea explorării şi exploatării gazelor de şist.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
Local
Două autobuze electrice vor fi achiziționate în cadrul unui proiect european.
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.
România
Deputatul PNL Ionuţ Stroe a anunţat, miercuri, că a depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale prin care se introduc interdicţii explicite privind utilizarea subvenţiilor acordate de la bugetul de stat partidelor politice pentru activităţi, pentru servicii, pentru mesaje sau materiale care pot afecta direct sau indirect imaginea sau interesele ţării, precum şi ordinea constituţională.
Mapamond
Eurodeputații au votat trei acte legislative pentru a pune la dispoziția Ucrainei un împrumut UE în valoare de 90 de miliarde de euro, pe care Ucraina îl va rambursa după ce primește despăgubiri de război din partea Rusiei.
1