Autoritățile locale din Arad au mai multe proiecte prin care să strângă legăturile dintre comunitățile învecinate din România și Ungaria, după aderarea deplină la Schengen, între care un drum nou și o linie de autobuz care să lege direct orașele Pecica și Bătania, dar și un serviciu transfrontalier de ambulanță.
ARAD - Se deblochează situaţia în curtea „Doamnei”, astfel încât am primit „undă verde” pentru runda întâi din retur.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2