TG. MUREȘ. Un număr de 4 succese au realizat poloiștii arădeni participanți în Campionatul Național de juniori III (1998-1999) în turneul cu numărul doi, disputat la Tg. Mureș.
Bila care făcea valuri pe ștrand nu mai funcționează de mult, iar administrația nu găsește soluții pentru reparații.
BUCUREŞTI. AMEFA Arad a obţinut un singur punct în al doilea turneu final din cadrul CN de juniori II la polo, ocupând locul 5 în ierarhia finală, cu un total de 4 puncte.
BUCUREȘTI. AMEFA Arad a cedat la scor primele două partide susținute în cadrul ultimului turneu al CN de juniori II: 5-20 cu Dinamo și 1-19 cu Steaua!
ARAD. Recent, la Bazinul Delfinul din oraşul nostru, a avut loc ediţia XI-a a Cupei CSM la înot, competiţie la care au participat peste 200 de sportivi de la 15 cluburi din zona de vest a ţării. Înotătorii legitimaţi sub culorile Liceului cu Program Sportiv (prof. Sebastian Lucaci) au reuşit să câştige un număr record de medalii (35), după cum urmează:
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
2
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
Local
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție.
3
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.