Un bărbat în vârstă de 75 de ani a făcut stop cardio-respirator într-unul dintre bazinele Ştrandului Neptun. Incidentul a avut loc joi după masă.
Zilele trecute, în Capitală, s-a desfăşurat Campionatul Național de înot, categoria cadeți (12-14 ani), competiție la care Clubul Sportiv Municipal – pe banii părinţilor, datorită situaţiei din fruntea clubului, una cu tentă politică, prin care postul de director este vacant după pensionarea lui Vasile Păltineanu - a participat cu 5 copii: Laszlo Zoltan (2001), Pușcaș Christian (2002), Kugelman Patrick (2003)-băieți, Secianschi Carla (2002), Rad Sarah (2003) – fete. Sportivii arădeni s-au întors cu șase medalii: două de aur, trei de argint și una de bronz, după cum urmează:
În cinci probe a concurat înotătorul arădean Gabriel Sonoc (LPS Arad) în cadrul primei ediţii a Jocurilor Europene de la Baku, cel mai bun loc fiind 13, alături de ştafetele României.
Local
Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta ar putea fi legat, în viitor, prin trenuri directe de mai multe orașe din estul Ungariei, dar și de România.
UT Arad
ARAD. Presiunea e mare la UTA, orice s-ar spune. Iar asta a recunoscut-o Adrian Mihalcea de fiecare dată când lipseau rezultatele. Nu a vorbit neapărat în nume propriu, ci mai mult despre jucători, pentru că despre asta a fost întrebat.
Local
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.
Local
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite.
România
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”.
1
Local
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
România
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.