Carmen Şatran, fostă Bejan, a fost transportată la spitalul-penitenciar Rahova, din capitală, acolo unde urmează să aducă pe lume o fetiţă pe care o va chema Alisa.
Sergiu Florea, fostul partener al lui Carmen Bejan, a scris o carte în care descrie detaliat crima din căminul de la Timişoara.
ARAD. Carmen Bejan s-a măritat miercuri. Cu Claudiu Şatran, un traficant de droguri care tocmai a fost eliberat din închisoare. Oficierea cununiei a avut loc în Penitenciarului Arad şi a fost oficiată de un ofiţer al stării civile. „Am mari emoţii”, a declarat mirele în momentul în care a ajuns, încărcat de bagaje, la închisoare.
ARAD. Tatăl viitorului copil al criminalei Carmen Bejan a fost eliberat condiţionat şi a anunţat că se va căsători.
TIMIŞOARA. Procesul în care Carmen Bejan îşi cere întreruperea pedepsei a fost amânat pentru luna viitoare.
ARADON Sport local
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.