ARAD. Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Arad a început procedurile de executare silită a lui Carmen Bejan, pentru cheltuieli de judecată în urma procesului recent încheiat, prin care fosta studentă solicita instanţei întreruperea executării pedepsei pentru a naşte în libertate şi a-şi creşte copilul acasă până la vârsta de un an.
ARAD. Iubitul lui Carmen Bejan spune că se va căsători cu deţinuta şi abia aşteaptă venirea pe lume a copilului.
ARAD. Magistraţii Tribunalului Arad au amânat procesul în care Carmen Bejan, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat, cere întreruperea pedepsei. Criminala a solicitat judecătorilor libertatea sub motivul că ar fi însărcinată.
ARAD. Instanța va urma să decidă dacă ineunanca va fi eliberată.
ARAD. Părinţii criminalei Carmen Bejan, condamnată la 20 de ani de închisoare, spun că ştiau despre relaţia fiicei lor cu traficantul de droguri din Penitenciarul Arad şi susţin că bebeluşul care va veni pe lume peste patru luni va avea unde să crească.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
2