ARAD. Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii privind venitul minim garantat. Conform noilor prevederi legale persoanele care primesc acest venit vor beneficia de asigurare de sănătate, dar vor trebui să presteze în continuare orele de muncă în folosul comunităţii.
Băiatul de la Casa de tip familial „Narcisa” din Lipova s-a înecat în Mureş, sub privirile a doi prieteni.
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
1
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.