ADVERTORIAL. Mersul pe bicicleta nu se uita niciodata si este foarte sanatos. Daca te numeri printre pasionatii mersului pe doua roti, trebuie sa cunosti care dintre bicicletele existente pe piata ti se potriveste cel mai bine. O bicicleta buna se va dovedi a fi cel mai bun companion al tau atunci cand vrei sa faci miscare sau pur si simplu vrei sa te plimbi.
Local
Consiliul Județean Arad va găzdui joi, 5 noiembrie, o dezbatere cu o temă foarte importantă și, mai ales, de actualitate: siguranța digitală.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA se bucură de mesajul transmis de suporteri și îi așteaptă în număr cât mai mare la jocul cu Petrolul Ploiești.
Local
Poliția Română anunță percheziţii în patru judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste şi legionare.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a acordat înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa unei personalități deosebite, cu o carieră științifică prodigioasă desfășurată în Franța și România.
Local
Turiștii care ajung la Peștera Liliecilor din stațiunea Moneasa se pot bucura de o nouă atracție. La intrarea în peșteră a fost amenajată o platformă de belvedere, de unde vizitatorii pot admira stațiunea de la înălțime.
Local
Un film despre responsabilitate, dreptate și pericolele dictaturilor, vineri seara, de la ora 19.00.