Primăria comunei Semlac a inaugurat două centre moderne, Centrul de Zi pentru Copii „Voinicelul” și Centrul Comunitar Integrat, realizate printr-o investiție europeană de peste 3,4 milioane de lei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Prin cele două centre se vor asigura masă caldă, sprijin la teme și activități educative pentru copii, respectiv asistență medicală primară, îndrumare și sprijin social pentru persoanele vulnerabile.
Centrul de Zi pentru Copii „Voinicelul” a fost amenajat într-un spațiu modernizat, situat la numărul 656, în urma unei investiții de peste 1,86 milioane de lei. Cu o capacitate de 85 de locuri, centrul își propune să ofere copiilor acces la educație, activități recreative și sprijin de zi cu zi, contribuind la dezvoltarea lor și prevenirea abandonului școlar. Aici, copiii vor beneficia de o masă caldă, ajutor la pregătirea temelor, precum și consiliere de specialitate.
Centrul Comunitar Integrat, realizat printr-o investiție de aproximativ 1,2 milioane de lei, aduce serviciile medicale primare și asistența socială aproape de locuitorii comunei. Prin intermediul centrului vor fi oferite servicii medicale preventive, precum monitorizarea tensiunii arteriale și a glicemiei, îngrijiri și tratamente medicale. Serviciile comunitare sunt destinate persoanelor vulnerabile indiferent dacă acestea sunt sau nu asigurate în sistemul public de sănătate.
Consiliul Județean Arad a cofinanțat aceste două centre, prin alocarea a 250.000 de lei în anul 2025.

Citiți principiile noastre de moderare aici!