Tineri voluntari ai filialei judeţene de Cruce Roşie vro face pe salvamarii pentru pensionarii de la Băile „Bidi”, aparţinând Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad.
ARAD. Potrivit tradiţiei, la 1 Mai, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad deschide sezonul estival la Băile Termale. Evenimentul festiv va avea loc joi, începând de la ora 11.00.
România
Report de 9,62 milioane euro la Joker şi de 3,51 milioane euro la Loto 6/49 la tragerile de duminică
Un report de peste 49,03 milioane de lei (peste 9,62 milioane de euro) se înregistrează la tragerea Joker, la categoria I, în timp ce la Loto 6/49, la aceeaşi categorie, este în joc un report de peste 17,90 milioane de lei (peste 3,51 milioane de euro), informează Loteria Română.
Local
Aradul se va afla de duminică după-masa până luni dimineața sub avertizare de cod galben de vânt puternic.
Local
Pentru al unsprezecelea an consecutiv copiii din Corul „Sfințișorii” din Parohia Aradul Nou au încins hora Unirii pe gheață.
ARADON opinii
Cei născuți mai devreme își amintesc cum așteptau nerăbdători porția săptămânală de umor, cascadorii râsului. Cam așa așteptăm în ultima vreme comunicatele USR.
1
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a salutat sâmbătă rolul soldaților britanici în războiul din Afganistan, după ce a stârnit reacții virulente în rândul aliaților NATO despre care a susținut anterior că s-ar fi ferit de confruntările armate directe cu talibanii, o remarcă pe care premierul britanic, Keir Starmer, a descris-o drept jignitoare, iar cei doi lideri au avut sâmbătă o convorbire telefonică, relatează AFP.
1
România
Alin Mario Berinde, adolescentul de 15 ani ucis de prietenii săi, a fost condus pe ultimul drum la Cenei, în prezența familiei îndurerate.
1
Mapamond
Peste 180 de milioane de americani se află în alertă maximă din cauza unei furtuni de iarnă severe care traversează SUA de la Texas până în nord-est. Cel puțin 18 state au declarat stare de urgență, mii de zboruri au fost anulate, iar autoritățile au închis drumuri și școli din cauza gheții și ninsorilor abundente. Temperaturile resimțite pot coborî până la -45°C în nord, iar experții avertizează asupra riscului de pene majore de curent și condiții periculoase pentru populație.
2