ARAD - Primele rezultate ale studiilor pentru reabilitarea
termică vor intra în discuţiile Consiliului
Local.
ARAD - Proprietarii din cele 58 de blocuri înscrise
în programul de reabilitare termică a imobilelor
vor fi chemaţi în cursul lunii septembrie la
şedinţe de bloc, unde li se vor prezenta studiile
de fezabilitate realizate la comanda Primăriei.
ARAD - Legea privind asigurarea obligatorie a
locuinţei impune o taxă în plus pentru
arădeni, acuză administratorii.
ARAD - Blocurile de pe strada Tarafului ar putea fi
repartizate, celor evacuaţi, doar în
toamnă.
ARAD - Măsurile luate de administraţia
arădeană sunt criticate, la Bucureşti, de
ULALA.
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.