Poliţistii de frontieră de la Nădlac au descoperit o maşină care avea certificatul de inspecţie tehnică fals, iar numerele de înmatriculare aparţineau unui alt autoturism.
Viteza neadaptată la condiţiile de drum este cauza accidentului mortal de la Căpruţa unde trei tineri au decedat pe loc.
Un autoturism marca BMW a fost incendiat săptămâna trecută pe strada Voinicilor. Din gelozie.
CĂPRUŢA. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, un autoturism marca BMW, înmatriculat în Germania, în care se aflau trei tineri, a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de un microbuz (în care se aflau cinci persoane) care circula din sensul opus. Cei trei tineri din BMW au decedat în urma accidentului. Împrejurările şi cauzele în care s-a produs accidentul sunt în curs de stabilire.
ARAD. Trei masini au fost implicate intr-un accident petrecut in aceasta seara in cartierul Aurel Vlaicu, zona Fortuna, din care una era o masina scoala.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
1
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.