Fostul prim ministru Emil Boc nu este de acord cu regionalizarea României în forma propusă de USL şi a declarat că el militează pentru unificarea unui număr de cinci judeţe şi crearea unui judeţ puternic. De asemenea, în viziunea lui Boc guvernatorul regiunii trebuie să fie ales prin vot direct şi nu numit de cei de la USL.
Vicepreşedintele PDL Traian Igaş a declarat că un potenţial candidat la Preşedinţie în 2014 din partea partidelor de dreapta este Emil Boc, “un om de o integritate morală deosebită, care se bucură şi de apreciere la nivelul Europei şi în PPE”. Şi senatorul clujean Alin Tişe a precizat că Emil Boc poate fi, la fel ca și alții, un potențial candidat. Ce spune, însă, despre această posibilitate primarul Clujului?
Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, a declarat joi într-o conferinţă de presă că actualul primar al Clujului, Emil Boc, poate fi un potenţial candidat la Preşedinţie, „la fel ca alţii”. Tişe a mai precizat că PDL are nevoie de o competiţie internă şi că este prematur să afirme care va fi candidatul la Prezidentiale.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, i-a cerut, miercuri, premierului Victor Ponta, să înceteze "orice formă de şantaj a primarilor" cu banii de la bugetul de stat, după declaraţia acestuia că autorităţile locale care nu indexează taxele locale cu 16% nu vor primi banii.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susţine că există mai mulţi investitori dispuşi să preia clubul de fotbal "U" Cluj, însă aceştia aşteaptă lămurirea situaţiei actualilor acţionari, din punct de vedere juridic şi penal.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.