Fostul preşedinte al PDL Emil Boc i-a sfătuit pe membrii partidului să se adune, nu să se excludă, şi le-a reamintit că adversarii sunt în afara PDL, nu în interior, referindu-se la declaraţiile lui Cezar Preda privind excluderea lui Sever Voinescu.
Fostul premier şi lider al PDL Emil Boc consideră că "singura şansă certă a USL de a avea preşedinte în 2014 este să modifice Constituţia şi preşedintele să fie ales de Parlament", întrucât, în cazul unei competiţii politice, un candidat al USL ar avea probleme.
ARAD. Vicepreşedintele PDL, senatorul Traian Igaş, este de părere că fostul premier, Emil Boc, ar putea fi unul dintre posibilii candidaţi ai dreptei la prezidenţialele din 2014.
Primarul Emil Boc a precizat că nu le-a oferit bani organizatorilor Festivalului Peninsula pentru a lua decizia de a se muta la Cluj-Napoca, dar recunoaşte că Primăria e interesată să ofere alternative tinerilor în contextul desemnării Clujului Capitală Europeană a Tineretului în 2015.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri că anul acesta nu va mări taxele şi impozitele locale, dar pe 2014 este obligat să le indexeze cu 16%. Potrivit lui Boc, de vineri se va relua plata impozitelor şi taxelor la acelaşi nivel cu cel din 2012.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.