ARAD. Poliţia Comunitară a demarat luni o amplă acțiune „de verificare a zonelor traversate de conductele magistrale de apă caldă din municipiul, în vederea identificării și eliminării eventualelor pericole datorate adăposturilor improvizate”, informează reprezentanţii instituţiei.
ARAD.Intrările în ţară sunt închise; circulaţia pe drumurile naţionale a fost restricţionată; restul judeţului funcţionează în regim de iarnă.
ARAD. La Bazinul Acoperit din Arad sunt imagini parcă desprinse dintr-un ghetou nu din centrul orașului.
Sunt un simplu cetăţean al oraşului de pe Mureş care apreciază toate eforturile pe care organul local al administraţiei de stat şi marea majoritate a localnicilor le-au făcut pentru ridicarea nivelului edilitar şi gospodăresc, pentru înfrumuseţarea localităţii.
ARAD. Boschetari, adăposturi improvizate și mirosuri pestilențiale reprezintă imaginea oferită de clădirile aparţinând CFR.
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.
2
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
5
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
11