În urmă cu puţine minute s-a stabilit, prin tragere la sorţi, programul primei faze a Cupei României la baschet feminin, ediţia 2015-2016. Sorţii au fost blânzi cu reprezentanta Aradului, Univ Goldiş ICIM, care va înfrunta Danzio Timişoara, pentru un loc în sferturi.
Soţii evazionişti ai Aradului au ajuns, joi seara, sub escorta Poliţiei, în ţară. Cei doi au ajuns în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române.
Gabriel Cotabiţă a fost externat, joi, după 27 de zile de tratament în Spitalul Elias, din Capitală. Starea acestuia este ameliorată, urmând să continue tratamentul de recuperare în ambulatoriu.
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seara, într-o emisiune TV, că Patriarhia română va primi un teren în Istanbul în condiții de reciprocitate cu moscheea care se va construi în București.
România
Senatul dezbate și votează miercuri moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare.
România
Judecătoarea Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova susține că i-a trimis în luna octombrie președintelui Nicușor Dan dosarul deschis împotriva ei de Inspecția Judiciară, contrazicându-l astfel pe șeful statului care afirma că „nu a văzut” să vină la el un magistrat cu „extrasul” de la IJ.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației.
4
România
Președintele Nicușor Dan a criticat marți abordarea PNL și USR în privința unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, șeful statului subliniind că pentru a conduce o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică „nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%”.
România
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
1
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o „falsă dezbatere” că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
1
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații „interesante” despre parcursul lui Călin Georgescu.
1