Semn al implicării Bisericii în slujirea aproapelui după îndemnul și modelul Sfinților Trei Ierarhi.
Mai mulţi locuitori ai satului Buhani au ajuns la capătul puterilor din cauza oilor care distrug culturile şi păşunea.
Întâlnirea preoţilor din cercul pasoral-misionar Sebiş I, în parohia Buhani.
BUHANI. Preoţii Cercului misionar Sebiş I, condus de PC Pr. Traian Luştrea, s-au întrunit, zilele tecute, în parohia Buhani.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2