INTERVIU JA. Formaţia Burning Table, din Timişoara, va susţine, în data de 15 mai, un concert la Arad, în Club Nerv. Despre cum a luat fiinţă trupa, planuri de viitor şi genul muzical abordat ne-au povestit băieţii într-un scurt interviu...
Advertorial
Iluminatul a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai importante elemente în amenajarea unei locuințe. Nu mai este vorba doar despre a avea suficientă lumină, ci despre modul în care aceasta influențează starea de spirit, confortul și funcționalitatea fiecărui spațiu.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2 a NASA se pregătesc de revenirea pe Pământ după zborul care i-a purtat în jurul Lunii, survolând fața ascunsă a satelitului natural al Terrei, ocazie cu care au vorbit despre emoțiile pe care le-au trăit în cursul misiunii, în timpul primei lor conferințe de presă din spațiu, ce a avut loc miercuri, transmite joi Reuters.
Local
Doi tineri de 25 și 28 de ani, din Nădlac, au fost reținuți de polițiști după ce au furat mai multe bunuri dintr-o curte și dintr-o mașină.
Local
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a fost reprezentată la un dialog diplomatic de nivel înalt organizat la India International Centre din New Delhi, un eveniment dedicat consolidării parteneriatului strategic dintre India și România.
1
Local
Inspectoratul de Situații de Urgență recomandă câteva măsuri minimale pentru prevenirea incendiilor la obiective de cult.