VĂRŞAND. Poliţiştii de frontieră de la Vărşand au reţinut un turc în vârstă de 28 de ani care intenţiona să iasă ilegal din ţară ascunsă în cabina unui TIR ce avea ca destinaţie Germania, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen. Autotrenul, înmatriculat în Germania, iar conform documentelor de însoţire transporta marfă diversificată din Turcia în Germania.
ARAD. Conducea tramvaiul și s-a trezit fără portofelul pe care-l lăsase în buzunarul hainei sale, în cabina mijlocului de transport în comun.
ARAD. Incident rutier nemaiîntâlnit pe Bulevardul Revoluţiei, vizavi de Biserica Roşie. O bubuitură puternică i-a speriat pe trecători şi pe cei care locuiesc în zonă.
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1