ARAD. Senatorul colegiului uninominal numărul 3, Constantin Traian Igaş a reînceput activitatea la cabinetul parlamentar din oraşul Pecica. “Dacă până în acest an cabinetul a funcţionat cu un program de două zile de audienţă pe săptămână, de astăzi cabinetul senatorial va fi deschis de luni până sâmbătă, inclusiv, întrucât Pecica este un alt pol de dezvoltare al colegiului meu senatorial şi consider că este mai bine să vin eu în sprijinul cetăţenilor cu un al doilea cabinet mai aproape de ei” afirmă senatorul arădean, Traian Igaş.
ARAD. Spitalul Judeţean Arad beneficiază, începând de vineri, de un cabinet stomatologic. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), Nicolae Ioţcu, şi managerul unităţii medicale, Teodora Olariu, au participat la inaugurarea noului cabinet.
ARAD. Deputatul PSD Dorel Căprar s-a deplasat joi la Săvârşin pentru a asculta problemele cetăţenilor din zonă şi a încerca să găsească soluţii la dificultăţile cu care se confruntă aceştia.
ARAD. Dorel Căprar, președintele PSD Arad are un nou sediu parlamentar în Sânatana. Vineri a avut loc inaugurarea cabinetului care, în opinia deputatului, îl va ajuta să fie mai aproape de oamenii care l-au votat.
Mapamond
Lumea s-ar putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a avertizat luni Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), descriind o „ameninţare majoră” pentru economia mondială, notează AFP.
România
În peste 95% dintre unitățile de învățământ din țară se organizează, începând de luni, simularea examenului de Bacalaureat.
România
Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.
Local
În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:00, un bărbat a fost tâlhărit în Vlaicu, fiindu-i sustrasă suma de 5.500 de lei.
3
România
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.
2