Arad. În spiritul sărbătorilor de iarnă, tinerii din Biroul Judeţean al TSD Arad au ales să dăruiască celor pentru care familia înseamnă o casă de copii sau azilul în care își petrec bătrânețile.
ARAD. Jandarmii arădeni s-au alăturat celor ce vor să aducă bucurie în casele oamenilor aflaţi în situaţii mai puţin fericiți, astfel că luni, 22 decembrie, împreună cu inspectori din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, au vizitat două familii din municipiul Arad prilej cu care au oferit alimente şi dulciuri specifice sărbătorilor de iarnă.
Sute de copii şi familii cu probleme sociale din judeţul Arad au primit cadouri de Crăciun.
ARAD. Strada Unirii nr.10. E o adresă pe care Moş Crăciun nu avea cum să o rateze. Pentru că aici „locuiesc” oameni foarte speciali. E adresa unde îşi are sediul filiala locală a Asociaţiei Nevăzătorilor din România (ANR).
ARAD. După ce a organizat Black Friday pentru piesele de maşini, Farmacia Auto, aflată pe strada Poetului, nr. 85, se „îmbracă” în Moş Crăciun şi vine cu noi oferte.
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a etichetat Ucraina, care este atacată de Rusia, drept inamic al propriei ţări, informează Reuters.
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.