Poliţiştii arădeni l-au adus pe Moş Crăciun la copiii Centrului Şcolar pentru educaţie incluzivă.
Primarul Emil Boc, împreună cu Cristian Gog, au dus, marţi, la Centrul de zi pentru vârstnici nr.2 de pe strada Decebal nr. 21, pachetele pregătite de voluntarii implicaţi în campania „Nepoţi de Crăciun”.
Jandarmii arădeni împreună cu Moş Crăciun au oferit daruri copiilor de la Centrul de primire minori din Arad. Cadourile au fost cumpărate de filiala Arad a Asociaţiei „Grigore Alexandru Ghica”. Această asociaţie a fost înfiinţată la nivelul Jandarmeriei Române, iar jandarmii contribuie benevol cu fonduri pentru a desfăşura astfel de acţiuni pentru a putea fi alături de cei aflaţi în dificultate.
ARAD. Mai mulţi copii şi tineri de la Colegiul Economic, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” , Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” şi Grădinița PN 11 Arad sunt implicaţi într-o campanie de strângere de fonduri, care se desfăşoară la Galeria Real.
Un număr de 25 de elevi ai Colegiului Național „Emil Racoviță”, în spiritul voluntariatului și a responsabilității sociale, au oferit cadouri de Crăciun unui număr de 25 elevi mai puțin norocoși, care provin din familii sărace din Cluj-Napoca. Proiectul a fost derulat de Fundația Dezvoltarea Popoarelor Filiala Cluj în parteneriat cu Institutul francez din România.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).