La 94 de ani, Elisabeta a II-a călăreşte în curtea castelului. Prima apariţie după 3 luni de izolare
La aproape trei luni de când s-a retras la Castelul Windsor, apar primele imagini cu regina, într-o formă de invidiat, călare pe Balmoral Fern, unul dintre poneii ei din rasa Fell. Castelul Windsor este reşedinţa regală preferată a reginei, iar fotografia a fost făcută în acest weekend.
Mapamond
Viceministrul chinez al Comerţului, Wang Shouwen, a declarat sâmbătă la Tianjin (nordul Chinei), în cadrul unei întrevederi cu omologul său american, Marisa Lago, că o Chină modernă este o oportunitate economică şi nu o ameninţare pentru Statele Unite, relatează AFP.
România
Un incendiu de vegetaţie uscată pornit pe păşunea dintre localităţile Lăpuşel, Coltău şi Arieşu de Pădure şi scăpat de sub control s-a extins, sâmbătă după-amiază, la casele din apropiere, fiind afectate şapte gospodării şi un rezervor de motorină, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş.
Mapamond
Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat sâmbătă că este profund preocupat de informaţiile privind un posibil transfer iminent de rachete balistice iraniene către Rusia, relatează Reuters.
Local
Agromalim a adunat, și în acest an, sute de participanți fiind târgul toamnei pentru toți cei interesați de domeniul agricol și nu numai.
Ştiri sportive
Perechea formată din letona Jelena Ostapenko şi ucraineanca Liudmila Kicenok a trecut de Zhang Shuai (China) şi Kristina Mladenovic (Franţa) în două seturi, 6-4, 6-3, în finala probei feminine de dublu de la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, transmite presa internaţională.
Ştiri sportive
Jucătoarea română Camelia Ciripan a obţinut medalia de bronz în proba de simplu feminin la para tenis de masă (WS6), sâmbătă, la Jocurile Paralimpice de la Paris, după ce a fost învinsă în semifinale de ucraineanca Marina Litovcenko, cu scorul de 3-0 (11-5, 11-7, 11-5), a anunţat Agenţia Naţională pentru Sport (ANS) pe pagina sa de Facebook.
Local
În ultimele două săptămâni toate subunitățile de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vasile Goldiș al județului Arad, cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, au executat misiuni pentru stingerea a 68 de incendii de vegetație uscată și pășune împădurită, pe raza județului Arad. În total au ars aproximativ 700 de hectare.
1
Local
Piese auto, anvelope uzate, acumulatori uzați și deșeuri metalice și nemetalice chiar și ulei uzat au fost descoperite la o firmă din Arad.
3