aradon.ro Web analytics


ARAD - Asociaţia PAEM Arad organizează o dezbatere publică pe tema anulării Ordinului 343/2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum emis de ANRSC.

ARAD - CET Hidrocarburi, pregătită să furnizeze energie termică. Acum se monitorizează temperaturile.

ARAD. Incredibil, dar adevărat. Administraţia locală este în situaţia de a aproba, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, acordarea unei subvenţii în valoare de 2,66 lei (!) Companiei de Apă Arad.

DEVA. Aproximativ o sută de proprietari de apartamente din patru blocuri situate în municipiul Deva şi-au anunţat intenţia de a se racorda la sistemul centralizat de energie termică al oraşului.

LUGOJ. Premierul Emil Boc a anunţat că subvenţiile pentru termoficare vor rămâne în vigoare şi în iarna acestui an, chiar dacă, de câteva luni, s-a tot vorbit despre sistarea lor.

Advertorial

Anunț de participare

Local

Aripi pentru viitorul a 135 de copii cu dizabilităţi
Un nou proiect al DGASPC Arad: „ARIPI – Abilitare, Recuperare și Implicare pentru Integrare”.

Advertorial

ANUNȚ DE PARTICIPARE

Advertorial

ANUNȚ DE PARTICIPARE

Advertorial

Anunț de participare

Advertorial

ANUNȚ DE PARTICIPARE

Advertorial

ANUNȚ DE PARTICIPARE

Advertorial

ANUNȚ DE PARTICIPARE

Advertorial

ANUNȚ DE PARTICIPARE

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.