S-ar putea să-ţi fie greu să remarci ceva în decolteul vreuneia dintre divele Hollywood-ului prezente în acest top, dar asta nu le-a împiedicat să-şi asigure succesul, demonstrând că mărimea sânilor nu este vitală pentru a ajunge mare... În plus, niciuna dintre ele nu a apelat la chirurgia estetică şi au preferat naturaleţea.
Vedeta din Mary cea cu vino-ncoa a fost văzută la o întâlnire romantică cu starul din seria Matrix, Keanu Reeves, într-un restaurant din Los Angeles, cuplul distrându-se apoi la un cinematograf până la primele ore ale dimineţii.
Cameron Diaz se gândeşte la viitorul planetei
şi al celor ce o locuiesc. De fapt încearcă
să explice decizia ei de a nu avea copii.
şi al celor ce o locuiesc. De fapt încearcă
să explice decizia ei de a nu avea copii.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.