
A demarat campania de vaccinare anti-COVID în marile companii din oraș și din zonele industriale de la periferia municipiului, prima firmă fiind Astra Vagoane Călători. Astfel, vineri dimineața, aici s-a amenajat un centru de vaccinare, fiind programați peste 100 de angajați pentru a primi serul Pfizer.
Local
Carmen Hrușcă, în vârstă de 16 ani, a plecat marți dimineață spre școală și nu s-a mai întors acasă.
Local
A oferi un zâmbet unui copil, este mai presus de orice sentiment. Acesta este motto-ul celor două asociații, care organizează, la inițiativa familiei Boloni – Petcu, o seară deosebită pentru copiii de la „Raza de soare” și CSEI Arad, Împreună dăruim zâmbete.
UT Arad
După o repriză secundă dezamăgitoare, UTA ratează şansa de a se califica în sferturi.
ARADON Sport local
Viitorul sună foarte bine la secţia de tir de la CS Municipal Arad.
Local
Constructorul nu a reuşit să finalizeze pasajul nici în luna noiembrie, aşa cum a spus în vară.
2
Mapamond
Hamas le-a administrat tranchilizante unora dintre ostaticii israelieni înainte de a-i elibera „pentru a-i face să pară fericiţi” şi mai relaxaţi, a declarat marţi un oficial al Ministerului Sănătăţii israelian în faţa unei comisii din Knesset, potrivit agenţiilor de presă TPS şi EFE.
1
Mapamond
Ucraina a deschis o anchetă privind contracte de achiziţionare de arme pentru forţele sale armate, a indicat marţi şeful parchetului specializat în dosare de corupţie (SAP), Oleksandr Klimenko, citat de France Presse.