ARAD. Prefectul Județului Arad, Toth Csaba, i-a convocat la o şedinţă pe parlamentarii arădeni. Întâlnirea de lucru a vizat o serie de probleme din activitatea Instituției Prefectului, pe ordinea de zi fiind subiecte precum COVID-19 şi pesta porcină. Şedinţa s-a desfăşurat în Sala Ferdinand, alături de prefectul Toth Csaba, fiind şi subprefecții Doru Sinaci și Vasile Cătană, parlamentarii arădeni și reprezentanții celor care nu au putut participa.
România
Alin Mario Berinde, adolescentul de 15 ani ucis de prietenii săi, a fost condus pe ultimul drum la Cenei, în prezența familiei îndurerate.
Mapamond
Peste 180 de milioane de americani se află în alertă maximă din cauza unei furtuni de iarnă severe care traversează SUA de la Texas până în nord-est. Cel puțin 18 state au declarat stare de urgență, mii de zboruri au fost anulate, iar autoritățile au închis drumuri și școli din cauza gheții și ninsorilor abundente. Temperaturile resimțite pot coborî până la -45°C în nord, iar experții avertizează asupra riscului de pene majore de curent și condiții periculoase pentru populație.
1
România
Sistemul de achiziționare a rovinietei nu funcționează momentan din cauza unor probleme tehnice, a informat, sâmbătă, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). UPDATE. Sistemul a fost repus în funcțiune.
România
ANAF a stabilit procedura prin care poate impune, din oficiu, contribuția la pensii (CAS) și contribuția la sănătate (CASS) începând cu 2026. Măsura se aplică persoanelor care nu au depus Declarația unică pentru veniturile realizate în 2024.
Local
Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe autostrada A1, cu scopul reducerii cauzelor generatoare de accidente rutiere și combaterii migrației ilegale.
Local
Elevii Școlii Profesionale „Astra” Arad au marcat momentul Micii Uniri, depunând flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.