Mapamond
Marea Britanie devine prima ţară care aprobă un vaccin anti-COVID care vizează atât varianta originală, cât şi varianta Omicron a virusului.
Mapamond
Cancelarul Scholz motivează această poziție, considerând că „există mulţi oameni care fug din Rusia pentru că nu sunt de acord cu regimul”.
Ştiri sportive
Înotătorul român a doborât și recordul mondial de juniori!
3
Mapamond
Consecinţele Acordului de la Doha, încheiat între Donald Trump, fostul preşedinte american, şi liderii talibani, sunt devastatoare.La un an de la căderea Kabulului, femeile afgane încearcă să-şi construiască o viaţă nouă în străinătate, sau îndură în tăcere sub unul dintre cele mai cumplite regimuri totalitare din istoria modernă.
1
Local
Vremea intră într-un proces de răcire, după următoarele patru zile caniculare cu valori de 36 grade. Temperaturile vor scădea până la valori medii de 28 de grade. Ploi se anunţă pe 16 august şi între 19-21 august.
Local
Un vietnamez a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență Arad, în noaptea de duminică spre luni, cu o rană în zona abdominală. Potrivit informațiilor noastre, bărbatul - în vârstă de aproximativ 40 de ani - a fost înjunghiat în zona abdominală după o ceartă cu un alt vietnamez. Totul s-a produs pe fondul consumului de alcool.
5
Local
Baschetbalista Alessia Maria Raiciu a murit subit, luni, în ziua când împlinea 18 ani, anunţă Federaţia Română de Baschet.
7
ARADON Sport local
Jucătoarea de la Sportsin Arad a câștigat finala de simplu și a fost învinsă în ultimul act la dublu, unde a făcut pereche cu coechipiera Cristina Dinu.