Stilul minimalist a avut un impact încă de la începutul secolului al XX-lea, iar astăzi este în topul preferințelor atunci când discutăm despre amenajările interioare. Deși de multe ori este asociat cu simplitatea, adevărul este că stilul minimalist este centrat pe crearea unui spațiu aerisit și luminos, cu un touch de eleganță, iar acest lucru presupune eliminarea elementelor care aglomerează locuința și a obiectelor care nu au o utilitate.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.