INTERVIU JA. Prof.univ.dr. Eftimie Miuţescu, şeful Clinicii de gastroenterologie a Spitalului Judeţean Arad. Dr. Miuţescu consideră că „a preveni şi nu a trata este baza unei atitudini raţionale, medicale, economice”.
Judeţul Arad ocupă primul loc la incidenţa cazurilor de cancer la nivelul întregii ţării.
Consiliul Județean Arad a aprobat studiul de oportunitate pentru realizarea unui centru de radioterapie.
Un investitor privat vrea să deschidă un centru de radioterapie în județul nostru.
ARAD. La Grădiniţa Bambi din Arad a avut loc, zilele trecute, Târgul de Paşte „Din suflet pentru suflet”, organizat cu scop caritabil. Preşcolarii au pregătit multe decoraţiuni de Paşte, iar părinţii, în schimbul achiziţionarii lor, au donat bani pentru Norbert Vekony, bolnav de cancer.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.