Chiar dacă începerea campaniei electorale pentru alegerile locale a fost stabilită pentru data de 10 mai, este lesne de observat că într-o formă oarecum mascată, ea a început deja. Există tot felul de variante, supoziții și strategii sugerate, discutate, dezbătute. Lumea politică este într-o susținută agitație și cum și noi arădenii suntem parte din tot acest proces, am considerat că ar fi potrivit să redeschidem discuția cu cel care ține capul de afiș al discuțiilor, primarul Aradului, Călin Bibarț.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
2